This version of the website is currently under construction.

Managementul schimbării

Cum ținem rezistența la schimbare sub control

Este în natura umană să reziste la schimbare la fel cum este în natura umană să caute mereu modalităţi mai bune de a face lucrurile. Şi totuşi dacă nu ar fi existat schimbarea cum ar fi arătat societatea noastră astăzi? Sau oare ar mai fi existat? La multe din invenţiile revoluţionare s-a opus rezistenţă la momentul descoperirii lor din necunoaştere, frică, reticenţă. Şi în organizaţii apare necesitatea schimbării şi la fel apare reticenţa la schimbare. 

Cum să acceptăm mai uşor schimbarea, cum să o implementăm mai bine şi cu rezultate cât mai bune sunt câteva dintre întrebările la care vă va răspunde acest curs.

Cui se adresează?

Cursul este destinat persoanelor aflate în poziţii de conducere, persoanelor implicate în procese de schimbare organizaţională.

Obiectivele cursului

  • Dobândirea cunoştinţelor necesare diagnosticării organizaţionale
  • Înţelegerea necesităţii şi a importanţei procesului de schimbare
  • Conştientizarea resorturilor rezistenţei la schimbare
  • Însuşirea unor modele de schimbare
  • Deprinderea unor tehnici de combatere a rezistenţei la schimbare

Modulele cursului

  • Dezvoltarea organizaţională
  • Viziunea şi obiectivele
  • Schimbarea permanentă
  • Rezistenţa la schimbare
  • Curba tranziţiei – ciclul schimbării
  • Tipuri de schimbare
  • Schimbarea creativă
  • Modele de schimbare
  • Etapele schimbării
  • Etapele implementării schimbării

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea is the managing partner of the Ascent Group and also the founder of the group of companies. Adela's experience has been accumulated in more than twenty years, especially in management and human resources, in multinational companies such as Unilever or International Resources, as well as in the position of consultant, in Archimedes Consulting Group and Ascent Group or as University Lecturer.

All over these years, Adela has been involved in numerous start-up business projects, enterprise restructuring processes, labour conflict mediation and training projects, for multinational and local companies in various fields of activity, both in Romania and abroad. Since 2017 Adela is also the co-founder of Design Thinkers Academy Eastern Europe, contributing to the development of the company in more than 20 countries in Eastern Europe, the Balkans and Central Asia.

Liliana Savin

Managing Partner - North-East Region

Liliana's professional experience includes over 18 years of experience in human resources, training & management in companies with up to 1500 employees, such as: FiberxNylon, Yarcea – Radici Group, Rompetrol Petromidia, Pamac, Penny Market - Rewe Group, Vard Tulcea, Vard Braila – Fincancieri. Throughout her career, in addition to the years of experience as a Human Resources Manager, Liliana was also a legal Advisor in Trade and Labor Law, Commercial Manager and Deputy Director General.

Liliana has combined management experience in large companies with consultancy and trainer experience in projects of human resources and management, people development, soft & technical skills, communication & project management. Since 2019 Liliana has joined the Ascent Group team as managing partner for the North-East of Romania, contributing to the development of the group of companies at national level.