2025 aduce schimbări majore pentru firme: Tot ce trebuie să știi
decembrie 19, 2024Renata Ban
Iată ce se poartă în perioada imediat următoare în materie fiscală. Nu
uita să-ți declari mașina până pe 31 decembrie!
Luna martie aduce ca mărțișor prezentarea colegei noastre Renata Todoran, pe care vă invităm să o cunoașteți, dincolo de cifre, rapoarte sau bilanțuri.
Citește articolulLuna martie aduce ca mărțișor prezentarea colegei noastre Renata Todoran, Managerul Financiar al Ascent Group. Renata e omul cifrelor, al politicilor contabile și al strategiilor de dezvoltare financiare, dar și un om foarte empatic și motivat. S-a alăturat echipei noastre în urmă cu 14 ani și de atunci chiar putem spune că a adus “lumina” în multe aspecte ce țin de partea contabilă-financiară, dar și fiscală, a clienților noștri.
Renata abordează fiecare provocare cu mult tact, calm și perseverență, dând întotdeauna soluții potrivite către cei ce apelează la ea. Și nu e ușor deloc să străbați prin contextul legislativ din România, care lasă loc de multe interpretări și nu are de multe ori norme de aplicare. Dar ea reușește să facă lucrul acesta foarte bine, căci …pare facută pentru job-ul ăsta.
Ce ne poți spune despre tine, din punct de vedere profesional?
Am absolvit Contabilitate şi Informatică de Gestiune la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad. Am completat studiile cu un Master în Burse de Valori, tot la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.
De ce financiar? Pentru că îmi plac numerele. Vorbeam zilele trecute cu mama mea, chiar când se apropia termenul de închidere a anului (care este o perioadă mai stresantă). Şi m-a întrebat dacă mai pot, i-am spus că mai pot, pentru că-mi place ce fac. Ca să mă şi înţeleagă, i-am spus: „Mama, e ca şi cum aş face integrame, atât doar că sunt mai multe acum şi câteva sunt cu neologisme”. S-a liniştit 🙂
Anterior ASCENT-ului, am adunat peste 5 ani de experienţă în companii multinaţionale din domeniul automotive, în producţie. Ceilalţi ani de experienţă i-am adunat aici, însă experienţa adunată în Ascent se referă la multe domenii: contabilitatea unor firme specializate atât în producţie, cât şi în comerţ şi servicii. Pe parcurs am acumulat experienţă atât în a ține efectiv contabilitatea unor firme, cât şi în a coordona biroul de contabilitate, a acorda consultanţă fiscală, respectiv în a susţine traininguri de specialitate. Asta este ceea ce iubesc aici… Credeam că pentru a învăţa mai multe, trebuie să tot schimb locul de muncă. Nu e chiar aşa, doar că trebuie să îl găseşti pe cel ce ţi se potriveşte.
Ce îți place cel mai mult să faci?
Îmi plac începuturile: îmi place să fac lucruri pentru prima dată, îmi place să mă trezesc dimineaţa devreme, îmi plac zilele de luni şi îmi place să ştiu în fiecare zi că e prima zi din restul vieţii. Aşa sunt eu fericită întotdeauna, văd în fiecare zi …un nou început :).
Îmi place să fac mişcare, să fac cozonaci, să fac bucurii, să stau de vorbă cu oameni înţelepţi (să-i ascult), să citesc, să ascult muzică, să privesc la cer, să călătoresc, să lucrez și să iubesc. Şi nu neapărat în această ordine. Eu cred că mie îmi plac cam multe lucruri, dar așa sunt eu.
Era să uit: îmi place ploaia şi răcoarea (unii l-ar numi frig, dar nu sunt de acord cu ei :)).
Cum te-ai descrie ca și persoană?
Ca și persoană, mă consider încrezătoare, deschisă și pozitivă. Aș mai adăuga emotivă, sinceră și echilibrată.
Ce te motivează la job?
Mă motivează în primul rând viziunea liderului, iar în al doilea rând faptul că simt că mă dezvolt din punct de vedere profesional, dar și personal. Deşi sunt aici de 14 ani, nu îi simt defel, ceea ce e extraordinar. Apropo, cred că ar trebui să mi se facă C.I. ascentinian, am vârsta legală în Ascent pentru asta:).
Care sunt principiile tale de viață?
Am destul de multe principii în viață după care mă ghidez. Le enumăr mai jos, cu speranța că vi se vor părea utile, nu multe:
Cum vezi tu ASCENT-ul în viitor?
În ascen(t)siune, cum altfel? 🙂
Văd o companie mai apropiată de client, asta este ceea ne şi propunem. Cum facem asta? Robotizăm procesele repetitive, cele mai mari consumatoare de timp, iar timpul rămas îl folosim în actualizarea cu schimbările şi sfătuirea clienţilor noştri.