Până la 15 iulie 2022
290€Până la 25 iulie 2022
350€Comunicarea, în general, nu este o ecuație simplă. Cu atât mai mult, în perioade în care suntem forțați să comunicăm și să colaborăm mai mult muncind de la distanță, situațiile tensionate au tot mai multe șanse să apară sau să se amplifice.
Iar atunci când în procesul de comunicare intervin situații sau persoane dificile, abilitățile noastre de a comunica sunt puse și mai greu la încercare. Modul în care reușim să gestionăm astfel de situații are un impact major, atât în viața noastră profesională, cât și în cea personală.
Conflictele negestionate corect pot produce prejudicii enorme unei organizaţii. Ele se află la tot pasul şi sunt o constantă a existenţei noastre: în organizaţia din care facem parte, în relația cu colegii, la întâlniri cu clienţii, sau chiar în viața noastră personală.
Cum să gestionăm situaţiile și persoanele dificile? Cum evităm conflictele fără să renunţăm la scopul nostru? Cum să găsim căi de dialog? Cum să transmitem un mesaj cât mai apropiat de ceea ce dorim de fapt, să reducem tensiunea și să ne atingem obiectivele?
Homework: Pentru al doilea modul (Ziua II) participanții vor primi o temă, al cărei conținut va fi explicat la finalul primei zile de curs. Ca investiție de timp, acest task va dura 30 minute.
Investiția de timp a participanților pentru acest program va fi de 16 h, pe parcursul a 2 zile.
Toate modulele de training ale Ascent Group, se bazează pe metoda “Learning by doing” şi conţin numeroase aplicaţii practice, teste, jocuri şi role-play-uri. Astfel, trainingul va asigura o permanentă interactivitate între participanţi, înlusiv în varianta online respectiv implicarea continuă a acestora în procesul de învăţare. Ponderea activităţilor practice în conţinutul cursului este de aproximativ 70%.
Pe parcursul trainingului participanţii vor avea permanent ocazia să exerseze elemente relative temelor din agendă respectiv să simuleze procese aferente topicurilor abordate.
Toate studiile de caz și exercițiile sunt bazate pe situații din realitate și reflectă realități de care participanții se lovesc în practica de zi cu zi.
Adina Almăjanu este absolventă a Universității București – Facultatea de Administrație și Afaceri, are un Master în Consultanță în afaceri și a fost beneficiarul unei burse de studii Erasmus la Universitatea Sapienza din Roma. Este formator certificat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și absolvent a numeroase cursuri de formare profesională în domeniul resurselor umane.
Adina a activat în domeniul educației non-formale pentru tineret, a fost formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri, ulterior îmbunătățindu-și experiența profesională prin colaborarea cu diverse companii naționale și ONG-uri. În ultimii 5 ani a activat ca HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu focus în principal pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building și Inteligență Emoțională, pentru companii locale și multinaționale. Nu în ultimul rând Adina a coordonat numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre, pentru companii prestigioase.
Cristina Fășie s-a alăturat Ascent Group din 2022, prin expertiza cumulată din zonele non-profit și business. Absolventă de Științe ale Comunicării a “Universității de Vest” Timișoara, Cristina s-a format profesional în sectorul privat, implementând proiecte europene (Youth in Action; Erasmus+), coordonând echipe internaționale și angrenând parteneri locali și trans-continentali.
După 5 ani în zona ONG, Cristina și-a consolidat abilitățile de management prin tranziția spre zona corporativă, adăugând rolurilor de management anterioare și pe cel de People Development Coordinator la o companie multinațională din domeniul automotive. În munca ei s-a format/certificat multidirecțional și a livrat sesiuni pe varii teme, din zona de soft skills, precum comunicare, mediere a conflictelor, dezvoltare personală, ș.a.
Tariful acestui curs include:
Tariful menţionat nu include TVA.
Organizaţiile care înscriu mai mulţi participanţi beneficiază de un discount de 5% din tarif pentru cel de-al doilea participant şi 10% din tarif pentru cel de-al treilea participant înscris. Contactați-ne pentru mai multe informații.
Pentru companiile care sunt deja clienți Ascent Group aplicăm un extra discount de 10%.